Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s'anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr'însă Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e'n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun si'mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te'nchină, zi: "Doamne-ţi mulţumesc".
~ George Cosbuc
