Vă voi spune acum povestea copilului care a furat, dar care a fost iertat, pentru că s-a căit cu adevărat.
Totul s-a întâmplat într-un oraș mare, unde mii de copii ai nimănui bântuiau suburbiile și de existența cărora aproape că nu mai știa nimeni, iar cei puțini care știau, păreau nepăsători la durerea sufletelor lor orfane.
Într-unul din cartierele mărginașe ale acelui oraș, sub un pod bătrân ce făcea posibilă trecerea oamenilor peste o apă îmbâcsită de mizeriile orașului, trăia un băiețel blond, cu ochii ca pruna crudă și cu pielea albă ca porțelanul franțuzesc. El trăia doar din mila Domnului și din ceea ce primea de la trecătorii sufletiști. Dacă ai fi decupat cu migală chipul copilului din tabloul macabru al orașului gri, ai fi putut jura că acela era un fiu de rege, într-atât de fine îi erau trăsăturile și atât de puțin se asorta cu viața în care era nevoit să se scalde, de când mama sa îl lăsase pradă hazardului, la piciorul podului vechi.
Într-una din multele zile pline de amărăciune prin care trecea băiețelul cel blond, zile ce îi apăsau umerii lui mici, dar pregătiți să țină în spate un munte de tristeți, avu loc o întâmplare care îi schimbă cu totul viața micului prinț al deznădejdii.
Împins de o nevoie mare și de o neliniște și mai mare, băiețelul fu prins de către vânzătoarea unui magazin de stofe, furând o păturică și ascunzând-o la pieptul său, sub hăinuța jerpelită. În momentul în care îl văzu ieșind din magazin fără să plătească bucata de material, vânzătoarea se năpusti ca o pasăre de pradă asupra micuțului, lovindu-l și adresându-i cele mai urâte jigniri de care era ea capabilă, adunând astfel în jurul lor o mulțime de oameni care îl priveau acuzator pe micuțul hoț.
În timp ce scandalul lua proporții uriașe, din cauză că băiețelul nu voia deloc să plângă pentru a-i da satisfacție păgubitei înverșunate, din mulțimea rece se strecură o femeie subțirică și plăcută la vedere, cu ochii atât de blânzi încât îi încălziră și-i oblojiră pe loc rănile micuțului, provocate de răutatea vânzătoarei. Micuța femeie salvatoare o opri, printr-un gest simplu si ferm, pe acuzatoarea înspumată de nervi și îi plăti pe loc paguba suferită, dându-i dublu față de prețul acelei bucăți de material. Apoi luă copilașul de mână și se îndepărtară de oamenii rămași încă în fața magazinului, comentând și acuzând gestul micuțului, fără a se întreba totuși care fusese motivul care îl împinsese la acea faptă păcătoasă.
Opriți la marginea podului din apropiere, femeia îl rugă pe copilaș să îi destăinuie povestea lui și totodată cauza care îl determinase să facă acel gest urât. Atunci, cu lacrimi tulburătoare izvorând din ochii lui frumoși și cu glasul sugrumat de emoție, băiatul îi povesti în câteva cuvinte femeii, ceea ce trăise până atunci, declarându-i că motivul furtului fusese o nevoie mare, pe care nu reușise să o rezolve în alt fel.
O conduse sub pod, unde îi arătă sub niște cartoane rupte, o cățelușă care tremura de frig și sub care se străduiau să se înghesuie trei puișori atât de mici încât nu făcuseră încă ochi. Băiatul îi mai spuse femeii că aceea era prietena lui credincioasă, că ea era cea care îi ținuse de cald atunci când mama lui îl părăsise și de care nu se despărțise nici măcar pentru o zi, iar acum, văzând-o câtă nevoie avea de căldură, pentru a-și feri puișorii de necaz, băiețelul a recurs la acel gest, pe care îl regreta, dar pe care îl considerase mai mult decât necesar.
Auzind spusele acestuia, femeia l-a îmbrățișat și l-a asigurat că din acea clipă nu va mai suferi de nicio lipsă, nici el și nici micuții lui prieteni.
A luat copilul, l-a dus acasă la ea și seara i-a adus și pe prietenii săi necuvântători, făcându-le culcuș chiar în casa cea mare, pentru a fi aproape de prietenul lor devotat.
Micuța doamnă salvatoare era o femeie foarte respectată în acel oraș, cu mari posibilități financiare, care în urma unui tragic accident rămăsese singură și nemângâiată, astfel încât din acea zi, viața micului prinț se schimbă ca prin minune, fiind răsfațat și iubit ca un adevărat fiu, iar la rândul său, el dăruindu-i femeii dragostea de copil care acesteia îi lipsea atât de mult. Cei doi și-au alinat durerile unul altuia, reușind în câțiva ani să ajungă la o liniște de mult visată, având o viață normală de familie.
Blânda doamnă reuși să facă toate demersurile pentru a adopta băiețelul cu forme legale, oferindu-i acestuia șansa la viața perfectă pe care o merita, lăsând ușor ușor în urmă trecutul sinistru prin care trecuse.
Micuțul a urmat școli înalte, fiind mereu în fruntea tuturor, ceea ce îi umplea sufletul de bucurie mamei lui adoptive. În câțiva ani de la terminarea studiilor, băiatul, devenit acum un tânăr de mai mare frumusețea, își deschise o afacere care creștea în fiecare an ca pâinea bine frământată. În curând, din acel băiețel care înfruntase nevolnicia vieții, nu mai rămase decât frumusețea sa regală și inima lui bună, restul se modelase în așa fel încât, oricine îl vedea, ar fi jurat că se născuse nobil.
Încă din clipa în care a făcut primii lui bani, băiatul începu o adevărată campanie de ajutorare a celor năpăstuiți și ori de câte ori făcea bani, era bine știut că jumătate din ei mergeau către nevoiași. A construit zeci de așezăminte pentru oamenii străzii, ce se rugau zilnic pentru sănătatea lui, fiindu-i recunoscători. A făcut fundații și locuri unde animalele fără stăpân se simțeau salvate și hrănite, astfel încât, în câțiva ani tânărul bogat și misterios ajunse să fie recunoscut de toată lumea ca fiind salvatorul sărmanilor. Nimic nu-l mai trăda ca fiind acel orfan cu ochi de prună crudă, de sub podul orașului.
Micuțul hoț, transformat cu ajutorul mamei sale într-un tânăr filantrop, și-a recunoscut fapta și și-a înțeles greșeala, astfel încât Dumnezeu i-a mai oferit o șansă la fericire.
Povestea rămane fără sfârșit, pentru că faptele frumosului bogătaș încă răsună în marele oraș gri.
